Expoziția centrală Romanian Design Week (RDW) 2018 va avea loc la Palatul Telefoanelor, în perioada 19-27 mai

 

Expoziția centrală RDW – cel mai mare eveniment multidisciplinar din România, din cadrul festivalului Romanian Design Week – va reuni peste 150 dintre cele mai bune proiecte realizate în ultimul an de designeri, graficieni și arhitecți români și va putea fi vizitată în perioada 19-27 mai, la Palatul Telefoanelor – una dintre cele mai emblematice clădiri ale Bucureștiului, situată pe Calea Victoriei, în Cartierul Creativ.

Simbol al modernismului şi al perioadei interbelice, Palatul Telefoanelor a reprezentat un punct de cotitură al arhitecturii bucureştene. Acesta a fost construit între anii 1929 – 1934, într-un stil specific zgârie-norilor americani, având caracteristici reprezentative ale stilului Art Deco. Construcția a fost prima clădire înaltă cu schelet metalic din România, iar până în anii ’70 a rămas cea mai înaltă clădire din oraș.

Expoziția Romanian Design Week va prezenta cele mai bune lucrări de design de obiect, design grafic, fashion, arhitectură și arhitectură de interior din ultimul an, semnate de peste 150 de designeri și entități sau organizații creative din România.

„Expoziția centrală este, la fiecare ediție a Romanian Design Week, o dovadă clară a faptului că industriile creative din România se dezvoltă și se maturizează, dar și un pretext și un context ideal în care acestea să arate ce au produs mai de valoare în ultimul an, într-un cadru expozițional special, de multe ori spectaculos. Este locul în care ne permitem să fim optimiști”, a declarat Andrei Borțun – CEO The Institute.

Ediţia Romanian Design Week 2018 este prezentată de The Institute şi UniCredit Bank.

„UniCredit Bank prezintă, alături de The Institute, Romanian Design Week pentru al șaselea an consecutiv deoarece credem în consecvență, în a gândi și a face lucrurile pe termen lung, nu în a aștepta rezultate peste noapte. Ne dorim să fim o punte între mediul de business și industriile creative, să promovăm povești autentice și pe oamenii din spatele acestora și, împreună, să dezvoltăm o piață sustenbilă de design românesc. Deși aceste industrii demonstrează nu doar o capacitate mare de inovație prin creativitate, ci și succes, ele se bucură încă de puțin sprijin real. Și anul acesta, în cadrul RDW, pe lângă expoziția centrală propunem și programul-umbrelă intitulat SHOW OFF RDW, care va reuni sub același acoperiș o serie de evenimente creative, cu o puternică componentă educativă, inspirate de UniCredit Bank,  în cel mai activ loc creativ din București – Palatul Universul”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Expoziția RDW este cea mai amplă galerie de proiecte și idei care se remarcă prin creativitate și care generează schimbare prin inovație. Ca în fiecare an, lucrările prezentate în cadrul expoziției sunt selectate de către echipa proiectului, alături de un board creativ, din care fac parte: Adrian Soare, arhitect partener CUMULUS, Domnica Mărgescu, director de modă Elle, Maurice Munteanu, editor de modă Elle, Mihai Gurei, Creative Director și Owner Intro, Ovidiu Hrin, Synopsis, Ștefan Ghenciulescu, arhitect, publicist şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al revistei Zeppelin, conferenţiar universitar în cadrul UAUIM. Selecția proiectelor s-a făcut dintr-un număr total de peste 400 de proiecte înscrise în urma call-ului organizat la începutul anului.

Arhitectura expoziției va fi semnată, la fel ca toate cele cinci ediții de până acum, de arh. Attila Kim.

Din dorința de a dezvolta componenta și relevanța internațională a evenimentului, proiectele prezentate anul acesta în cadrul expoziției vor fi evaluate și de un board creativ internațional, care va alege execuțiile favorite din cadrul ediției 2018. 

Formate noi Romanian Design Week 2018!

Pe lângă expoziția centrală, Romanian Design Week propune anul acesta și o serie de formate noi, menite să sublinieze dialogul dintre diferite discipline, dar și oportunitatea abordărilor complementare în design, precum și o serie de evenimente conexe, care vor trasa harta spațiilor și a inițiativelor care promovează și încurajează dezvoltarea designului și a industriilor creative locale.

Ediția de anul acesta se va  remarca prin complexitatea arhitecturii festivalului și prin creșterea relevanței proiectului la nivel regional și european.

„Începând cu ediția din 2015, Romanian Design Week s-a bucurat de o importantă componentă internațională în cadrul festivalului și a reușit să capete multă atenție și acoperire în publicațiile internaționale de specialitate, fapt care a contribuit la creșterea relevanței proiectului la nivel regional și european, dar și la îmbunătățirea percepției asupra creativității Bucureștiului în general.  Începând cu ediția din 2017, ne-am dorit să investim și mai mult în acestă percepție pozitivă și am lansat proiectul Cartierul Creativ, iar la ediția de anul acesta a Romanian Design Week încercăm să vorbim și mai asumat despre creativitate și inovație, privite ca instrumente de dezvoltare economică și socială, dar și despre potențialul lor de a contribui la imaginea și dezvoltarea unui oraș. La ediția de anul acesta, ne-am propus să facem asta printr-o serie de noi formate pe care le-am dezvoltat în cadrul proiectului, dar și prin creșterea audienței lui și prin amplificarea sinergiilor din Cartierul Creativ, cel mai recent și probabil cel mai ambițios proiect The Institute de până acum”, a declarat Andrei Borțun – CEO The Institute.

Mai multe informații despre programul complet RDW aflați pe www.institute.ro

Parteneri Romanian Design Week 2018

Prezentat de: The Institute și UniCredit Bank

Partener principal: glo

Partener: Absolut, Ciuc, Telekom, IKEA

Parteneri instituţionali: Institutul Cultural Român, Administrația Fondului Cultural Român, Compania Națională Aeroporturi București

Parteneri media: Dezeen, Dezeen Jobs, Radio România Cultural, Alist, Hotnews, Zeppelin, igloo, Iqads, Arhitectura, Zile și Nopți, Molecule F, Designist, Art Safari, DreamingOf.net.

Parteneri strategici: Dăescu Borțun Olteanu, Gavrilă și Asociații, 360 Revolution, Kaustik, Netvibes, Mind Treat Studios, Ove, Zelist.

Romanian Design Week este cel mai mare festival multidisciplinar din România, iar printre cele mai importante obiective ale proiectului se numără: promovarea designului, interacțiunea dintre specialiștii din diverse ramuri ale acestuia, apropierea unui public cât mai larg de domeniile pe care își propune să le acopere, dar și generarea contextului necesar dezvoltării acestor discipline în România.

Un proiect al The Institute, Romanian Design Week este un eveniment anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural.

Este primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

institute.ro/romanian-design-week

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *