Concursul Național Minecraft pentru Educație, ediția 2019 – Peste 400 de echipe și-au testat potențialul creativ pentru a construi ECO-Școala Viitorului

București, 12 decembrie 2019 – Astăzi, în cadrul evenimentului de premiere a celei de-a doua ediții a Concursului Național Minecraft pentru Educație, organizat de Fundația EOS împreună cu Microsoft Romania, 12 echipe finaliste formate din tineri pasionați de tehnologie și-au prezentat proiectele prin care au creat macheta unei școli inteligente.

În doar un an, competiția a generat un interes peste așteptări din partea elevilor de gimnaziu și liceu, la concurs participând de patru ori mai multe echipe față de anul trecut, peste 400 în total. Elevii au acceptat provocarea de a crea o ECO-școală inteligentă, în lumea arhi-cunoscutului joc Minecraft, folosind materiale reciclabile și prietenoase cu mediul și utilizând algoritmi de construcție a structurilor repetitive în MakeCode.

“Această competiție a fost organizată pentru prima dată în România anul trecut – atunci am premiat cele mai bune proiecte în fiecare categorie de concurs. În acest an, datorită numărului de proiecte primite în competiție, am decis să oferim trei premii pentru fiecare categorie! Succesul concursului Național de Minecraft pentru Educație este, de fapt, un rezultat  al unui proiect complex de formare a cadrelor didactice în care profesorii au învățat să folosească jocul Minecraft pentru a preda Informatica și Tehnologia Informației la clasele de gimnaziu.”, declară Gabriela Barna, directorul Fundației EOS.

Beneficiile învățării prin joc sunt clare, iar elevii pot deja să studieze programare creativă în timpul orelor de curs pentru a-și dezvolta abilitățile digitale necesare profesiilor viitorului. 80% din locurile de muncă pe care așteptăm să le vedem în 2025 nu există încă. Aceste profesii necesită abilități de colaborare, gândire critică și creativă și, desigur, competențe digitale.

Pentru noi, investiția în educație face parte dintr-o misiune asumată la nivel internațional, aceea de a încuraja fiecare persoană și fiecare organizație să își depășească potențialul. Vedem în versiunea educațională a popularului joc Minecraft un instrument didactic interdisciplinar și interactiv pe care îl avem astăzi la dispoziție, pentru a contribui la dezvoltarea gândirii critice și a spiritului practic”, a declarat Violeta Luca, General Manager Microsoft România.

Concursul a fost structurat pe patru secțiuni pentru clasele V-VI, clasele VII-VIII, clasele IX-X și clasele XI-XII. Juriul care a evaluat proiectele a fost format dintr-o echipă multidisciplinară de experți în domeniile de educație, IT, design și societate civilă.

La evenimentul de premiere au participat dl. Marian Murguleț – CIO, Secretar de Stat în Guvernul României, dl. Sorin Trocaru – Inspector General la Ministerul Educației Naționale și Cercetării, d-na Ștefania Penea – Inspector General de Informatică la ISMB și d-na Violeta Luca – Director General Microsoft România.

Concursul Național de Minecraft pentru Educație este un eveniment înscris în calendarul de activități organizate sub egida Proiectului ”România educată”, acesta salutând inițiativa propusă de Fundația EOS și Microsoft Romania.

Echipele câștigătoare de astăzi sunt:

Categoria Clasele V-VI:

Locul I: Indrieș Luca, sprijinit de prof. Nita Adrian de la Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” Oradea

Locul II: Echipa formată din Bonta Roberta Yessenia, Micota Radu Andrei, Spînu Alessia Jasmin și coordonată de prof. Silca Ivascu de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara

Locul III: Echipa formată din Anghel Laura și Moldovan Laura și coordonată de prof. Boca Gabi de la Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu”

Categoria Clasele VII-VIII:

Locul I: Echipa formată din Bălan Georgiana, Borțan Casandra și Murgu Luisa, coordonată de prof. Diana Chirilă de la Școala Gimnazială Ion Luca Caragiale Sibiu.

Locul II: Echipa formată din Tămaș Paul Alexandru și Kozma-Mărieș Gabriel, coordonată de prof. Camelia Tanțău de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga”, Cluj

Locul III: Echipa formată din Lazăr Cătălin și Morar Radu de la Școala gimnazială Constantin Brâncuși din Cluj Napoca, coordonați de prof. Camelia Martis și Marina Tanțău.

Categoria Clasele IX-X:

Locul I: Echipa formată din Mătăsaru Andrei-Alexandru, Mercore Andrei-Ștefănel și Timofte Bogdan-Cristian coordonați de prof. Cosnita Emilia-Felicia de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate ”Unirea” Pașcani

Locul II: Echipa formată din Simionescu Dragoș, Rusu-Cozma și Andrei și Ferghete Tudor de la Colegiul National Iași coordonată de prof. Claudiu Gorea

Locul III: Echipa formată din Olaru Alexandru și Bunzeac Beatrice de la Liceul Teoretic “Vlad Țepeș” Timișoara coordonată de prof. Silca Ivașcu.

Categoria Clasele XI-XII:

Locul I: Echipa de elevi formată din Gurbai Bogdan, Popescu David și Simu Mircea de la Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” Oradea coordonată de prof. Nita Adrian.

Locul II: Echipa de elevi formată din Huszar Istvan, Ichim Bogdan-Andrei și Pașcu Sergiu-Andrei de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Petroșani, coordonată de Rolland Szedlacsek.

Locul III: Echipa de elevi formată din Titu Mircea și Ditica Ciprian Florin de la Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev” din București coordonată de prof. Ispășescu Smaranda

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *