Noi oferte speciale pentru Huawei MateBook 13 după încheierea campaniei de precomandă

Cel mai recent laptop din portofoliul HUAWEI, Huawei Matebook 13, vine cu o nouă serie de oferte speciale pentru utilizatori, imediat după încheierea campaniei de precomandă. Începând cu data de 15 iunie și până la finalul lunii, utilizatorii își pot achiziționa laptopul dotat cu varianta dorită de procesor la prețuri speciale.

Astfel, în perioada următoare, MateBook 13 AMD Edition, dotat cu un procesor AMD R5 și o memorie de 8 + 512GB, Windows Home Gray, poate fi achiziționat la prețul special de 3.499 lei. În același timp, MateBook 13 Intel Edition, dotat cu procesor Intel Core i5 și memorie de 8 + 512GB, Windows Home Gray, este disponibil la prețul special de 3.899, respectiv 5.699 lei pentru varianta MateBook 13 Intel Edition, echipat cu procesor Intel Core i7, memorie de 16 + 512GB stocare, placă video dedicată NVIDIA® MX250, display Touch și Windows Home Gray.

Cele trei variante de procesoare sunt special concepute pentru a se potrivi stilului de lucru, de învățare sau de divertisment al tuturor utilizatorilor HUAWEI. Atât modelele dotate cu procesor Intel Core, cât şi cel dotat cu procesor AMD, prezintă un sistem de răcire HUAWEI Shark Fin Design 2.0, care include ventilatoare cu zgomot redus, pentru performanţe termice maxime. În plus, soluţia de filtrare inteligentă monitorizează schimbările de temperatură în timp real.

Huawei MateBook 13 AMD Edition(1)

Datorită dimensiunilor și greutății reduse, Huawei MateBook 13 oferă un nivel de portabilitate foarte ridicat, spre încântarea utilizatorilor, care pot lucra, învăța sau se pot bucura de activități de relaxare de oriunde. În ceea ce privește design-ul, notebook-ul se remarcă printr-un aspect minimalist, un raport ecran-corp mare, de 88%, și o zonă de afișaj generoasă. Corpul metalic are doar 14.9 mm grosime și transformă dispozitivul     într-unul ultra-subțire. Astfel, notebook-ul poate fi transportat cu ușurință și oferă o senzație plăcută atunci când este ținut în mână.

Huawei MateBook 13 Intel Edition (1)

Huawei MateBook 13 este special gândit pentru tinerii profesioniști și oferă experiențe de utilizare puternice și conectate, prin tehnologiile de ultimă oră cu care vine la pachet. Îmbinând designul minimalist, portabilitatea extremă și specificațiile puternice, noua generație de laptopuri HUAWEI stabilește un nou reper în categorie.

Mai multe informații despre produs: https://consumer.huawei.com/ro/laptops/matebook-13/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *